de facut in italia

Top 20 lucruri esențiale de făcut în Italia

Așezată în jurul mesei într-o noapte, după câteva sticle de Chianti cu niște prieteni vechi (pre-Rona), dintre care majoritatea petrecuseră timp ca ghizi turistici europeni și excursioniști, i-am rugat să numească cele mai bune atracții de văzut și cele mai tipice lucruri de făcut în Italia. Au fost o mulțime de conversații zgomotoase, deoarece unii dintre ei au vrut să laude lucrurile mai puțin evidente în locul celor mai obișnuite, dar a existat totuși un consens. Fără o ordine specială, îți prezint cele mai bune lucruri de făcut în Italia, așa cum au decis prietenii mei localnici. 1. Privește măicuțele …

Read more

destinatii de vacanta in 2021

Cele mai bune destinații de vacanță în 2021

Știu că lucrurile nu stau bine pentru călători în zilele noastre, dar nu strică să visezi puțin, nu? De asemenea, sunt conștientă de faptul că toate aceste restricții care sunt puse pentru a ne păstra pe toți în siguranță s-ar putea să devină și mai severe, așa că vizitarea oricărei destinații de vacanță în 2021 va fi un bonus neașteptat. Acestea fiind spuse, să visăm puțin și să ne prefacem un pic că totul este în regulă. Așadar, continuă să citești pentru a descoperi care ar fi cele mai bune destinații de vacanță în 2021 pentru mine sau, cu alte …

Read more

velier in insulele ionice ghid navigatie

Ghid de navigație pe velier în Insulele Ionice, Grecia

În 2020, soțul meu și cu mine am avut norocul de a naviga pe velier în Insulele Ionice câteva săptămâni. Am văzut toate insulele mari, dar încă nu am ajuns cu barca peste tot în Marea Ionică. Și, înainte de a scrie despre experiență în detaliu, în acest articol de pe blogul de călătorii The Travel Bunny, voi împărtăși doar câteva detalii pe care le-am descoperit și învățat în timp ce făceam cercetări pentru expediția noastră pe mare. Dar să începem cu începutul! Odiseea Nici un ghid despre navigație pe velier în Insulele Ionice sau în Grecia, în general, nu …

Read more

la pensie in thailanda

Cum e viața la pensie în Thailanda

Deși povestea mea despre ieșitul la pensie în Thailanda a început cu mult timp în urmă, cu bune și rele, cred că este relevant să împărtășesc această experiență altor călători cu buget limitat care se încadrează la categoria seniori. În primul rând, nu cred că există vreun alt loc în lume care să îți ofere aceleași condiții la aceleași prețuri mici. Și în al doilea rând, mutarea la pensie în Thailanda îți va reaminti zi de zi că vârsta nu-i decât un număr! Unele dintre link-urile de mai jos duc către pagini partenere. Asta înseamnă că, fără ca tu să …

Read more

calatoriile in cuplu

Călătoriile în cuplu: 9 semne că vă potriviți!

Ai petrecut vreodată un timp atât de plăcut într-o călătorie cu persoana iubită încât nu ai mai vrut să revii la realitate? Ai visat vreodată să îți închei vacanța cât mai curând posibil pentru a nu îl strânge de gât pe celălalt? Să analizăm secretele pentru călătoriile în cuplu de succes! Călătoriile în cuplu pot fi extrem de plăcute: nu numai că vizitezi locuri interesante, dar și petreci timp cu omul pe care îl iubești, vă apropiați emoțional și comunicați mai mult între voi. Cu toate acestea, vacanțele în doi nu ies întotdeauna bine… Oricine a crezut măcar o dată …

Read more

The Travel Bunny Blog