Cea mai bună cazare în Shkoder: The Wanderers Hostel

În Tirana ne-am despărțit de Simon. El a plecat în Kosovo, iar noi ne-am continuat călătoria în Balcani prin Albania. Dar până să plece, ne-a tot vorbit despre o oază a călătorilor de pretutindeni, denumită The Wanderers Hostel (nu, nu e The Wanderer’s Hostel sau The Wanderers’ Hostel). Ne-a zis că acolo găsim cea mai bună cazare în Shkoder.

Ne-a mai spus că ne putem reîntâlni cu el acolo, dar nimic nu era sigur când venea vorba despre el. Asta pentru că nu crede în telefoanele mobile sau alte tipuri de tehnologie similară. Ne-a părăsit în toiul nopții pentru a prinde autobuzul, fără a își lua rămas bun, și fără siguranța că ne vom mai întâlni vreodată. Dar măcar ne-a spus unde găsim cea mai bună cazare în Shkoder!


Sosirea la The Wanderers Hostel în Shkoder, Albania

Dimineța, după micul dejun, am plecat spre Shkoder. Am ajuns la destinație pe la prânz și a fost dificil să ne găsească loc pentru că era aglomerat și noi nu aveam rezervare. Dar au fost foarte primitori și de treabă.

După ce ne-am lăsat bagajele în cameră, ne-am dus pe terasă și am băut ceai și cafea. Ne-am spălat și ne-am întins aproape toate hainele, apoi ne-am dus pe jos până în centru să mâncăm ceva. În sfârșit puteam să lenevim un pic la cea mai bună cazare în Shkoder!


Cei de la The Wanderers Hostel sunt minunați!

Am cunoscut și am stat de vorbă cu toți angajații de la The Wanderers Hostel, plus prietenii lor. Cel mai mult am stat însă cu Suheijl, Hasna și fratele ei, Burim.

Suheijl și Hasna au dat startul petrecerii în seara aceea cu niște karaoke în grup, pe terasă. Până când un anumit neamț ne-a zis că oamenii au venit acolo să doarmă, nu să ne asculte pe noi. Așa că ne-am mutat la un bar, unde am luat toți rachiu pentru început. Mai târziu, în timp ce beam o Cuba Libre, am început să vorbescu cu Burim.

Burim a studiat istoria și îi plăcea să discute despre politică, religie… și relații. Și, la fel ca Hasna și Suheijl, este artist. Lucrează pe lemn, face pirogravură și este chiar talentat.

Ana și cu mine ne-am întors primele la cea mai bună cazare în Shkoder, pentru că trebuia să ne trezim devreme a doua zi. Planul era să luăm feribotul pe Lacul Koman și să facem o drumeție în Parcul Național Theth.

wanderers hostel shkoder albania shkodra

Cea mai bună cazare în Shkoder

Dimineața, pentru că m-am simțit ca acasă la The Wanderers Hostel, am ales să stau acolo până se întorc prietenii mei din munți. Urma să îmi petrec timpul vorbind cu oameni, legănându-mă în hamac și să iau feribotul pe Lacul Koman a doua zi, doar să mă plimb.

Și a fost o decizie foarte bună! M-am relaxat și m-am simțit excelent la cea mai bună cazare din Shkoder.

The Wanderers Hostel – cea mai bună cazare în Shkoder
Atmosferă animată și confortabilă într-o casă istorică din Balcani, la 5 minute de mers pe jos față de centru. Oferă oaspeților gratuit mic dejun, cafea, ceai, WiFi, parcare. Închiriază bicilete și are spălătorie contra cost.
Check-in-ul se face începând cu ora 07:00, iar check-out-ul până în ora 13:00. Rezervările sunt valabile până la ora 23:00 în ziua sosirii anunțate.
Nu există oră de stingere. Acceptă călători cu copii.
Adresă:
 4001, Rruga G’juhadol, Shkodër, Albania | Vezi pe hartă
Tel. +355 69 212 1062 | Facebook


Despre autoare

Mirela Letailleur sau The Travel Bunny

Mirela Letailleur este un blogger de călătorii din România care locuiește în Sudul Franței. Ea scrie pe blogul de călătorii The Travel Bunny despre vacanțe la prețuri accesibile în Europa. A creat și câteva ghiduri turistice gratuite și adoră să ia rolul de ghid local când vizitează orașe din România cu prieteni străini. Iubitoare de cafea.

Mai multe despre Mirela Letailleur

După ce ai descoperit cea mai bună cazare în Shkoder, citește
Unde ieșim în Tirana: Radio Bar Tirana