Scrie un articol de călătorie și devino contribuitor!
Îți mulțumesc pentru interesul tău de a trimite un articol de blog și de a deveni scriitor pe The Travel Bunny. Citește această pagină pentru a afla despre blogul de călătorii, publicul meu și orice altceva ar trebui să știi atunci când trimiți un articol de călătorie.
Câteva detalii despre The Travel Bunny
The Travel Bunny este un blog de călătorii axat pe călătoriile cu buget redus/mediu în Europa și nu numai. Oferim ghiduri turistice unice și sfaturi de călătorie minunate. În plus, împărtășim experiențe de voiaj cu informații valoroase pentru cititori.
Cea mai bună metodă de a afla ce fel de articole publicăm este să răsfoiești un pic blogul de călătorii The Travel Bunny. Articolele noastre sunt destinate persoanelor care caută inspirație pentru vacanțe. Însă cei mai mulți dintre ei nu au foarte multe resurse financiare sau mult timp pentru a-și planifica călătoriile.
Cine poate deveni contribuitor pe The Travel Bunny
The Travel Bunny este deschis tuturor celor interesati de a publica articole pe blog. Cu toate acestea, doar colegii de breaslă beneficiază de opțiunea de a publica un articol gratuit pe blogul de călătorii. Consider că este util să susțin comunitatea și să îi ajut pe alții ca mine.
Dacă nu ești blogger, descoperă oportunitățile pentru presă și marketing.
Despre tipurile de conținut acceptate de la un contribuitor
Când trimiți articolul de blog pentru a deveni contribuitor, reține că:
- Articolul tău trebuie să exprime o opinie, să prezinte o destinație sau să fie o listă de activități de vacanță.
- Ceea ce scrii nu poate fi un anunț nativ sau orice axat pe vânzări.
- Conținutul tău trebuie să fie original și să nu mai fi fost publicat în alte locuri.
- Va trebui să te concentrați pe un oraș, o țară sau o zonă sau să alegi o temă pe care să-i sfătuiești pe alții. Dacă alegi prima opțiune, încearcă să includezi câteva idei pe care nu le găsim în ghiduri turistice sau pe alte bloguri de călătorii, precum și câteva evenimente anuale.
The Travel Bunny își propune să publice până la două articole de la contribuitori pe lună, pe baza principiului primul venit, primul servit. Mai multe articole de la contribuitori pot fi publicate într-o perioadă atunci când lucrăm la alte aspecte ale websiteului.
Ghid de redactare
Scrie aproximativ 1.200 de cuvinte despre o destinație sau o temă care îți este foarte familiară. Cititorii noștri ar trebui să simtă că primesc cele mai bune sfaturi atunci când ajung la articolul tău. Încearcă să scrii articolul într-un mod atrăgător și prietenos.
Imaginează-ți cititorii noștri ca pe cei mai buni prieteni ai tăi, iar ceea ce scrii drep ceea ce le-ai povesti când te întorci din vacanță, în timp ce beți ceva bun. Și arată-le câteva fotografii grozave, pentru a se minuna și ei de locul în care ai mers!
Așadar, trebuie să trimiți cu articolul și o fotografie landscape de înaltă calitate (cel puțin 820x311px). Poți furniza și una sau mai multe imagini sau colaje care vor fi utilizate în cadrul articolului (800 × 600 px). Deși este recomandat să transmiți mai multe imagini, nu este obligatoriu.
Imaginea/imaginile vor fi, de asemenea, utilizate pentru postările pe rețelele de socializare, menite să promoveze contribuția ta pe blog.
Te rog să reții că trebuie să respecți legile privind drepturile de autor atunci când trimiți conținut și imagini.
Cum devii contribuitor
Te rog să îți transmiți ideile de articole la adresa mirela@the-travel-bunny.com.
Dacă una dintre ele este aprobată, vei primi un link către un formular pentru a transmite articolul tău de călătorie. Utilizarea formularului te va ajuta să furnizezi toate informațiile necesare din prima și să evităm conversațiile îndelungate prin email.
Te rog să reții că The Travel Bunny își rezervă dreptul de a edita articolul pentru a îmbunătăți SEO și scorul de lizibilitate. Odată ce trimiteți articolul, aceasta devine proprietatea The Travel Bunny. De asemenea, dacă te reprezinți fals drept coleg de breaslă pentru a mă determina să accept gratuit articolul tău și a strecura un link către o companie/brand sau o reclamă mascată, îți voi publica articolul fără linkuri.