Primăvara trecută, chiar a doua zi după sosirea la București de la Roma, ne-am urcat într-un alt avion pentru a vizita Atena cu familia. Era prima dată când Mathieu pleca în Grecia, dar eu mă întorceam pentru a noua sau a zecea oară. Cu toate acestea, a fost și prima mea vizită la Atena.
Am fost foarte curioasă să văd capitala Greciei și să descopăr mai multe din istoria Atenei. În același timp, mă întrebam dacă Atena semăna cu restul Greciei sau dacă era complet diferită. Citește mai departe și hai cu mine într-o excursie la Atena cu familia!
Cum am plecat într-o excursie la Atena cu familia
Am ajuns să plecăm într-o excursie la Atena cu familia deoarece părinții mei plănuiau călătoria. I-am auzit vorbind despre și am întrebat dacă putem merg și noi cu ei. Desigur, răspunsul a fost da, iar tata a început să caute un apartament unde să stăm cu toții confortabil.
De fapt, tata s-a ocupat de cea mai mare parte a planificării excursiei la Atena. A fost foarte relaxant să plec într-o călătorie fără să planific ceva, având în vedere timpul petrecut pregătind călătoria la Roma.
Drumul de la aeroport până în Atena
Deși am plecat imediat după vacanța la Roma, zborul nostru la Atena a sosit după-amiaza târziu. La destinație ne aștepta un șofer privat. Nu-ți imagina ceva super sofisticat, totuși. Proprietarul apartamentului nostru ni-l recomandase, iar pentru patru persoane a fost mai convenabil decât să luăm trenul sau un taxi.
În opinia mea, traficul a fost destul de aglomerat. Cu toate acestea, șoferul nostru, Kostas, a spus că este destul de OK pentru acea oră a zilei. Ne-a luat în jur de o oră să ajungem de la aeroport la apartamentul situat în inima Atenei. Din fericire, Kostas a fost foarte prietenos, vorbăreț, amuzant și plin de sfaturi utile pentru a vizita Atena cu familia, așa că am găsit traseul destul de distractiv!
Unde să stai la Atena
Apartamentul pe care l-a ales tatăl meu era ceva mai mare decât era necesar: avea trei dormitoare, deși noi eram doar patru și dormeam cîte doi. Cu toate acestea, prețul a fost mult mai bun în comparație cu apartamentele cu două dormitoare din zone mai îndepărtate de centrul Atenei.
Apartamentul nostru cu aer condiționat din Atena avea, de asemenea, un living mare, o bucătărie complet echipată și două băi. Cele două băi au fost o necesitate pentru a nu pierde mult timp în așteptare înainte de a pleca dimineața sau înainte de culcare.
Proprietarii sunt un cuplu minunat. Ne-au așteptat să ajungem, ne-au întâmpinat și ne-au oferit un tur al apartamentului. Apoi au petrecut ceva vreme oferindu-ne sfaturi utile de călătorie: unde să mâncăm în apropiere și care sunt cele mai bune cartiere pentru a mânca în Atena, de unde să cumpărăm suveniruri și ce trebuie să vizităm neapărat.
Ne-am ne-am simțit ca acasă, așa că putem spune cu mâna pe inimă că acesta este cea mai bună cazare în Atena!
Vrei să economisești bani, dar îți dorești o cazare bună la Atena?
Prima cină în Atena: Pita Gyros & Souvlaki
După ce proprietarii au plecat și ne-am ales dormitoarele, era deja ora mesei. Eram destul de obosiți, așa că am mers doar până la un restaurant din apropiere, pe care proprietarii ni-l rcomandaseră mai devreme. Nu ne era nici foarte foame, așa că fiecare și-a luat pita Gyros sau Souvlaki și au fost la fix. Mi-era poftă de un Gyros de la el de-acasă de atâta timp! Nu a fost cel mai bun gustat vreodată, dar după o pauză atât de lungă a fost exact ce-mi trebuia!
După cină, ne-am întors devreme la apartament. Excursia noastră la Atena cu familia începea cu adevărat a doua zi, cu o vizită la celebra Acropolă a Atenei!
Despre autoare
Mirela Letailleur este un blogger de călătorii din România care locuiește în Sudul Franței. Ea scrie pe blogul de călătorii The Travel Bunny despre vacanțe la prețuri accesibile în Europa. A creat și câteva ghiduri turistice gratuite și adoră să ia rolul de ghid local când vizitează orașe din România cu prieteni străini. Iubitoare de cafea.
Îți recomand să descoperi
Restul vacanței la Atena cu familia
Top 10 activități în Atena
12 excursii din Atena care merită toți banii